luni, 12 septembrie 2011

Double first...

...Day of blog


Yoo ^_^! Eu sunt partea mai mica a double-ului, Adina. 'pare bine!
Şi exact acesta e motivul pentru care te-am lăsat pe tine să începi. Eu sunt partea „nu cu mult mai mare” a aceluiaşi double, Alexa.
Scopul acestui blog este să vă împărtăşim amănunte din viaţa noastră de adolescente. O viaţă extrem de (ne)palpitantă şi (ne)interesantă. Cum alegeţi să citiţi ne spuneţi voi.

...Day of high school

Este ultima oară când putem rosti aceste cuvinte. Cel puţin fără ca ele să fie o minciună. Dap, suntem a doişpea̕.  
Ziua mea a început a naibii de devreme. Mult prea devreme, aş putea spune, dar totuşi n-a fost chiar aşa rău. Astăzi a fost una dintre puţinele dăţi în care am ajuns la timp undeva. Happy me!
Eu pe de altă parte era să ratez ziua asta cu totul.  Cineva acolo sus mă iubeşte însă. Sau nu chiar atât de sus...
După eforturile depuse pentru a arăta practic de vârsta noastră, la capătul tunelului nu aveam să găsim o luminiţă. De fapt, pentru boboci era incredibil faptul că noi suntem veteranii liceului... Am fi putut schimba locurile oricând pentru că ei îşi doresc să termine liceul,iar noi am da orice să ne întoarcem în clasa a 9 a. Dar despre asta vom vorbi altă dată. Totuşi singurul impediment în întregul plan au fost profesorii care din păcate sunt atât de familiarizaţi cu noi încât ne recunosc oriunde.
Oricum... aceeaşi profesori mă duc cu gândul la veştile bune, menite să ne înveselească ziua. Sau nu! Profesori noi, la fel ca în fiecare an, singura diferenţă ar fi că numărul celor noi s-a dublat. Pe scurt... Am dat de dracu! Dar şi despre asta vom vorbi altă dată...
Careul a început cu bine. Notele imnului se zbăteau să răsune în curtea liceului, deşi cu un procentaj foarte scăzut de reuşită. Apoi a venit rândul preotului, care s-a auzit cât de cât. De la a treia persoană încolo însă, persoană pe care nu am mai văzut-o până azi, totul a decurs pe mut. Sau pe ici pe colo eram martorii unei microfonii demnă de festivalul de la Callatis. În restul timpului o adunătură destul de mare de părinţi, elevi şi alte animale domestice, majoritatea şuşotind între ele, acopereau glasul nu foarte puternic al directorului. Iar urările pe care ni le-a făcut dânsul, le putem doar presupune.
Cu orarul în traistă tribul nostru s-a îndreptat spre cel mai apropiat local unde am dat pe gât sticle întregi de suc. Ziua noastră a continuat între blocuri. Şi aici aveţi dovezile:

Lumina divină... O vedeţi şi voi?









Mulţumim Yda!

Un comentariu:

  1. va trece si anu' asta fara sa va dati seama... asa a fost si la noi. Acum incepeam scoala...maine ne luam amenzi pentru claxoane dupa terminarea liceului...

    RăspundețiȘtergere